Contestaţie decizie impunere contribuţie la CAS. Este ilegală decizia de impunere privind stabilirea contribuţiei la CAS, în situaţia în care contribuabilul este student şi nu realizează venituri din muncă. asigurare fără plata contribuţiei, însă prin decizia nr. 328/27055din 21.10.2011, i-a fost respinsă contestaţia.
In speta, se constata ca reclamantul nu a parcurs procedura prealabila obligatorie instituita de dispozitiile legale enuntate, sesizand direct instantele judecatoresti, desi decizia de impunere contestata este un titlu de creanta, iar impotriva acestuia trebuia ca reclamantul sa formuleze contestatie la organul emitent in conditiile si termenele stabilite de OG nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Sentinţă civilă 16 (11.01.2013) CONTESTATIE LA EXECUTARE. Anularea deciziei de impunere. Tribunalul Teleorman Acasă; Legislaţie Actualizată Privitor la cuantumul debitului mentionat în decizia de impunere nr. 5428/30.11.2011, este de observat ca, la fond, recurentul-contestator desi avea posibilitatea, nu a solicitat administrarea
Decizia atacata a fost desfiintata insa, relevanta prezentand doar solutia in privinta TVA suplimentara cu accesoriile aferente, cu motivatia ca potrivit OPANF nr. 2137/2011 prin noul act administrativ fiscal nu se pot stabili in sarcina contestatorului sume mai mari decat cele din actul desfiintat, decizia de impunere primara prevazand TVA in suma de 533.531 lei TVA si accesoriile aferente iar, ca urmare a desfiintarilor succesive, s-a stabilit TVA de 535.114 lei si accesorii de 496.120 lei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 19.12.2011 contestatorul B.V, în contradictoriu cu intimata Administraţia Finanţelor Publice D.T.S, a solicitat anularea deciziilor de impunere referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr.2530124316812/31.12.2010 şi nr.2530126284261 /18.04.2011, emise de Administraţia Finanţelor Publice D.T.S, decizii care au stat la baza emiterii titlului executoriu nr. 253010011804875/21.06.2011.
Nvr5.
contestatie decizie de impunere